Suedia a câștigat finala Eurovision 2023, prin reprezentanta sa Loreen, care a obținut 583 de puncte în concurs. Artista aduce în ţară trofeul pentru a doua oară, după succesul din 2012.
„E copleşitor. Sunt atât de fericită. Asta este pentru voi. Mulţumesc!”, a spus cântăreaţa după ce a primit trofeul din partea Kalush Orchestra, grupul ucrainean care a câtiga trofeul anul trecut.
Loreen, care a participat la Eurovision 2023 cu piesa „Tattoo”, a obținut marele premiu, după ce în 2012 a câștigat finala Eurovision de la Baku, cu melodia Euphoria.
Loreen becomes only the second artist to win the #Eurovision Song Contest TWICE 🏆🏆 pic.twitter.com/DxKXqB0t2G
— Eurovision Song Contest (@Eurovision) May 13, 2023
Finlanda a primit din partea publicului 526 de puncte, clasându-se pe locul doi, urmată de Israel cu 362 de puncte. A 67-a ediţie a concursului muzical european a avut loc la Liverpool, oraş care a găzduit concursul în locul Ucrainei.
Unul dintre momentele marcante ale competiției a fost tributul adus oraşului care a dat lumii cea mai bună muzică, două echipe de fotbal şi jocul cuvintelor încrucişate. Italianul Mahmood a cântat o versiune a „Imagine” de John Lennon. Fosta câştigătoare a Israelului, Netta, a cântat „You Spin Me Round (Like A Record)”. Melodia „Whole Again” a fost cântată de islandezul Daði Freyrsings, spre bucuria spectatorilor. Suedeza Cornelia Jakobs, care a ajuns pe locul patru cu piesa „Hold Me Closer”, la Torino anul trecut, a reinterpretat hitul „I Turn To You”, lansat de Melanie C în 1999. Duncan Laurence din Regatul Ţărilor de Jos, care a câştigat Eurovision în 2019 cu „Arcade”, a cântat „You’ll Never Walk Alone”, scrie News.ro.
România a ratat calificarea în finala Eurovision 2023, după ce Theodor Andrei, cu piesa „D.G.T. (Off and on)”, nu a reușit să treacă de semifinala a doua a concursului muzical, desfășurată joi seară la Liverpool, în Marea Britanie.
Cele mai bune performanţe ale României la acest concurs au fost: de două ori locul al treilea (Luminiţa Anghel & Sistem – Kiev, 2005; Paula Seling şi Ovi – Oslo, 2010) şi o dată locul al patrulea (Mihai Trăistariu – Atena, 2006).
Vă recomandăm să citiți și: